Surprize şi veşti bune pentru copiii din Glodeanu

Copiii din Glodeanu au avut un sfârşit de săptămână plin de bucurii. 12 dintre ei au fost de vineri până sâmbătă la Bucureşti, prin amabilitatea soţilor Mărginean, Alina şi Alin, cărora le mulţumim din suflet. Soţii Mărginean le-au pregătit o surpriză de proporţii.
I-au cazat pe copii în cochetul lor hotel, 4 Seasons şi au pus la cale două zile de vis, special pentru ei. Copiii au fost la Grădina Zoologică, la circ, în parc, la un loc de joacă şi la McDonald's. I-am văzut vineri seara şi nu pot să spun cât de încântaţi erau. În curând vom pune aici şi câteva fotografii cu copiii, din timpul excursiei. Pentru surpriză a contribuit şi şefa Inspectoratului Şcolar Buzău care a pus la dispoziţie microbuzul cu care au venit copiii la Bucureşti. Îi mulţumesc pe această cale.

Surprizele au continuat duminică. Elena și soțul ei Antonio Dumitrescu, doi oameni cu suflet frumos au fost încărcați de daruri la Glodeanu. Au fost ajutați de voi, toți cei care ați dorit să faceți o bucurie acestor copii. Amândoi au scris ce au simţit acolo. Cuvintele și fotografiile lor nu au nevoie de detalii în plus. Vă invit să îi citiți pe amândoi și să priviți fotografiile făcute de Antonio. Le mulțumesc și eu cu acest prilej pentru inițiativă, răbdare, efort, sensibilitate. Este suficient să priveşti fotografia cu Jeni, căreia i s-a împlinit o mare dorinţă, aceea de a avea o bicicletă ca să realizezi cât de fericiţi au fost copiii în urma acestei vizite.

"Despre Glodeanu-Silistea…Stau si ma uit pentru a patra oara la fotografiile facute acolo si nu-mi vine sa scriu nimic. Nu pentru ca nu ar fi multe de spus, ci pentru ca ce am vazut acolo nu poate fi bine descris in cuvinte.

Am simtit pentru prima data dupa multi ani ca am in fata mea oameni ce sunt cu adevarat oameni. Am simtit ca traiesc, in cel mai deplin si profund sens al cuvantului.

Am vazut frumusetea neomeneasca si nemuritoare pe chipul unei fete de 17 ani si 20 de kilograme careia doctorii i-au acordat dreptul la viata doar pana la 10 ani. De parca ei ar avea vreo putere asupra ei…

Am vazut ce inseamna dragostea fata de semeni si cat de importanta este ea.

Am vazut bogatia cea adevarata, oameni care au agonisit, prin tot ceea ce fac, cat altii in 10 vieti. Si atunci am realizat. Eu eram cel in nevointa, eu eram cel care avea nevoie de ei.

In scurta mea incursiune printre familiile din comuna Glodeanu-Silistea am invatat o lectie pe care o stiam, dar careia nu i-am acordat importanta cuvenita. Acesti oameni au nevoie de o societate care i-a uitat, au nevoie de hrana , de caldura sobei si de scoala. Insa ei sunt cei puternici, ei sunt cei alesi, ei sunt munca si cinste, rabdare si devotament, generozitate si altruism , sacrificiu si jertfa de sine, credinta si smerenie, dar cel mai important: ei sunt iubire.

O iubire care nu cunoaste raul, o iubire ce vine de la Dumnezeu si nu de la oameni.

In ultimele saptamani mi-a fost dat sa intalnesc foarte multi oameni. Unii cunoscuti, pe altii ii vedeam pentru prima data, insa cu totii aveau un lucru in comun: dorinta de a-i ajuta pe cei ce sunt atat de afundati in suferinta. Povestea mea se incheie cu ei, cu cei mici, dar multi care fac diferenta, cu cei care nu au stat nepasatori cand au aflat ca sunt copii nu departe de ei, care rabda de foame. Denisa, Adrian, Vladut, Nicusor, Cristina, Mario, Gabriel, Maria, George, Alexandru, Claudel, Mihai, Valentin, Andi, bebe-fetita de o luna, Cristian, Georgian, Catalin, Mihai, Claudia, Bogdan, Jeni, Florina, Alex, Catalin, Cristina, Ramon, Ana, Loredana, Ionut si Maria va multumesc!

Si nu in ultimul rand, ii multumesc unui pastor bland, care isi cunoaste turma si o calauzeste. Un pastor de o bunatate ce nu cunoaste margini si prin care Harul Pastorului aceste lumi, Iisus Hristos, lucreaza.

Dumnezeu sa ne ajute!"

Antonio Dumitrescu

"Ma gandesc la cei care s-au intors de pe front si care vor purta toata viata ranile sufletesti pe care ceea ce au trait acolo le-a sadit. Acea existenta extrema i-a schimbat pentru totdeauna si le-a inraurit viziunea asupra vietii. Chiar si in cea mai glorioasa fericire, ei tot au o particica din inima stransa ca un ghem din cauza ororilor pe care le-am vazut. Asta se intampla (la nivel mult mai mic desigur) cu toti cei care au intrat in contact, intr-un fel sau intr-altul, cu o latura a vietii mult diferita de ceea ce numim noi cotidian: job, cafenele, cinematografe, vizite la prieteni cu o ciocolata calda si un pic de barfa neveninoasa. Asa mi s-a intamplat si mie dupa ce am cunoscut familiile din Glodeanu.

M-am trezit gandindu-ma cand ma duc in supermarket la mamele care nu au cu ce sa cumpere copilului lor o ciocolata sau o cutie de lapte praf.

Ma gandesc cu durere la copiii care stau uzi sau murdari pentru ca nu au scutece de unica folosinta, ma gandesc la mamele care nu au ce gati pentru cei 3, 4 sau 5 copii ai lor. Ma gandesc la copiii de acolo cand mananc ceva bun sau de cate ori fac aprovizionarea lunara pentru cel mic. Sunt ganduri pe care nu le pot controla , fac atat de mult parte din mintea mea incat rasar de niciunde. Si asta nu ma face un om mai bun, ci ma face un om mai responsabil, caci cu cat stiu mai multe cu atat sunt mai responsabila pentru ceea ce stiu. Cineva va crede ca sunt apasata si trista si ca ma incearca si o depresie. Voi raspunde NU! Pentru ca am vazut puterea oamenilor simpli care au daruit, am vazut cata diferenta pot face cateva compoturi si un sapun de casa, un litru de ulei si un kilogram de faina. Si am vazut frumusetea atat in viata celui care a primit cat mai ales in viata celui care a daruit.

Azi am fost pentru prima dată la copiii din Glodeanu şi i-am cunoscut pe ei şi familiile lor faţa în faţa. Sunt copii atât de inocenţi, care se bucurau atât de mult povestindu-ne cum a fost la Bucureşti, la Circ şi cât de mult le-au plăcut şerpii cei mari de la Grădina Zoologică.

Am cunoscut familiile şi am văzut oameni care şi-ar dori o altfel de viaţă, dar plafonul neputinţelor îi apasă trist pe umeri.

Acolo timpul are o altă dimensiune. Ei nu au confortul nostru, nu cunosc viaţa noastră simplă, în care totul este făcut de maşina de spălat, maşina de făcut pâine, aragaz, aspirator, maşina de spălat vase sau de doamnă care se ocupă de menaj. La ei ziua se împarte între toate treburile casei, făcute nu pentru un copil, ci pentru 5 sau 6.

L-am cunoscut pe Gabriel, bebeluşul de aproape 8 luni care pe bună dreptate i-a impresionat pe toţi cei care l-au văzut. A zâmbit tot timpul, a stat în braţele noastre şi am simţit cea mai profundă fericire la gândul că, prin generozitatea oamenilor cu suflet mare i-am dus scutece ca să nu mai fie nevoit să stea ud şi murdar.

Sunt oameni mulţi care stau sub acelaşi acoperiş însă aceşti oameni formeazăa o familie mai unită decat cele care nu cunosc ce este lipsa.

Am găsit case mici, dar suflete mari. Suflete mari de copii care deşi ştiu ce sunt greutăţile, ştiu de asemenea şi ce înseamnă să împarţi cu fraţii tăi puţinul ce-l ai.

Am văzut copii dornici să nu se autolimiteze şi care au pasiune pentru citit şi învăţătură.

Vă mulţumim vouă, celor mulţi care nu v-aţi astupat urechile atunci când aceşsti copii au strigat după ajutor, vă mulţumim vouă care v-aţi gândit la ei şi care le-aţi adus o bucurie, vă mulţumim că aţi făcut posibil un transport mare de fericire către acest colţ de lume aflat atât de aproape dar atât de departe de noi. Vă mulţumim: Luminiţa Dobrescu, Anca Dragoman, Mihaela şi Cristian Roman, Alice şi Mihai Ionescu, Ancuţa şi Vladimir Popescu, Daniela Iancu, Alina Dumitrescu, Bogdan Pîslaru, Georgeta Matei, familia Rachita, Alina Mierloiu, Mihaela Popa Andreea si Andrei Iordache, Elena Voicu, Roxana si Cristian Bleoaja, Ana-Maria şi Gabriel Varga, Iulia Radu, Alina şi Dragos Diamandescu, Madalina A, Dana, Cristina Cazacu, familia Creţu, Andrei Gusman, Cătălin Georgescu, Laura Morariu, Georgiana Ionita, Luiza Almangiu, Nicoleta si Ionut Iordache, Mari Zaharia, Virginia Popescu, Adina Bulimac, Alina Olaru, Mirela Cristea, Eugenia Lacrama, Lucia Ungureanu, Catalina Dinulescu, Roxana Florea, Olguta, Roxana si Bogdan Cirstian şi dacă am uitat pe cineva îi rog să mă ierte şi să fie convinşi că acolo sus, Cineva ştie totul.

Mulţumiri speciale familiei Mateescu, Gabi şi Iulia, care ne-au fost alături în această vizită şi bineînţeles părintelui Marian Tudor care ne-a însoţit la fiecare familie în parte şi care este cu adevărat o binecuvântare în viaţa acestei comune.

Mulţumim, Nicoleta, pentru sfaturile tale atât de preţioase!

Suntem cu toţii binecuvântaţi pentru că i-am lasat pe aceşti copii în viaţa noastră întrucât ei ne-au învăţat bucuria de a dărui."

Elena Dumitrescu

foto: Antonio Dumitrescu