Impresii de la ultima vizită

"Am fost la Glodeanu sâmbătă, aşa cum v-am spus. I-am regăsit pe copii cu bucurie şi mai ales i-am găsit pe copii bucuroşi.

Pe câţiva i-am reîntâlnit în curtea bisericii, imediat după slujbă. Nicuşor ţinea o farfurie mare cu colivă în mână şi m-a servit să gust şi eu din ceea ce a pregătit mama lui. M-am bucurat că micuţii vin la biserică, la slujbă, mai ales într-o zi de sâmbătă, când noi, de exemplu, oamenii de oraş ajungem mai rar în casa Domnului sâmbăta.

La biserică am reîntâlnit-o şi pe doamna Jeni, doamna învăţătoare care e trup şi suflet pentru copii şi care i-a ajutat alături de alte doamne învăţătoare să pregătească felicitări pentru târgul de produse eco la care au fost în aprilie. Dânsa mi-a povestit despre toate schimbările miraculoase prin care au trecut copiii în ultimele săptămâni. Patru dintre copiii care au primit sprijinul părintelui Marian Tudor dar şi al dumneavoastră, cei care le-aţi trimis daruri sunt elevii doamnei Jeni. Mi-a povestit că întâmplările din ultimul timp şi-au pus amprenta pe starea de spirit a copiilor. În bine. Adică aceştia au mai multă poftă de viaţă, de joacă şi de carte. Aveam să văd toate astea mai târziu când am făcut un mic popas în casele lor.

Prima oprire a fost în casa Cristinei, acolo unde am revăzut-o pe Denisa, cu ochii ei mari şi senini, pe Nicuşor, pe Vlăduţ şi pe Adrian. Cristinica ne-a aranjat papucii pe care i-am lăsat la intrare iar la plecare mi-a şoptit ghiduşă: "purtaţi 37 la picior". Veseli şi plini de energie ca oricare copil de vârsta lor! Stângăcia aceea pe care am citit-o în privirile lor la prima noastră întâlnire s-a risipit. Atunci erau trişti şi parcă ruşinaţi de sărăcia în care i-am găsit şi chiar de faptul că le-am adus mâncare şi haine. Acum, copiii ne-au întâmpinat cu dezinvoltură.

Schimbările se văd şi în casa lui Cătălin şi a lui Mihai. Acasă era doar Cătălin, care s-a refugiat din nou în braţele mamei. Dar casa arăta altfel...Patul se poate numi acum pat, pereţii sunt daţi cu var, există un aragaz curat, carpete proaspăt spălate întinse pe pereţi, jucării aliniate şi perdele la ferestre. Am găsit şi câteva provizii de mâncare într-o ladă iar afară, pe sârme, rufele proaspăt spălate fluturau în bătaia vântului. Mama lui Cătălin nu mai era la fel de speriată ca prima dată. Dar oricum în ochii ei se citeşte încă teama că ar putea rămâne fără copii.

Cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o de această dată, Jeni. Frumos îmbrăcată stătea împreună cu sora ei Florina şi Bogdan, frăţiorul ei, pe o băncuţă mică din faţa porţii. Cum am ajuns i-a spus părintelui pe nerăsuflate că nu a fost în zadar că i-a plătit participarea la un concurs de limbă franceză pentru că Jeni a obţinut la concurs calificativul de "excelent". Am intrat în casă iar Jeni s-a bucurat de cadoul pe care doamna Luiza Almangiu i l-a împachetat cu dragoste şi i l-a trimis de la Bucureşti. La sfârşitul lunii mai a fost ziua ei aşa că, fiecare lucru pe care l-a descoperit în cadoul pregătit special pentru ea a umplut-o de încântare. Jeni m-a impresionat pentru că a fost FOARTE VESELĂ. Şi ea şi Florina. La prima noastră întâlnire Jeni stătea gârbovită ca o băbuţă, ca şi cum ar purta pe umerii greutăţile unui întreg Univers. Acum era veselă ca un fluturaş, mai ales că a aflat că la sfârşitul lunii august va pleca în tabără la Tismana, prin bunăvoinţa unei doamne cu suflet mare, care va suporta costurile taberei, pentru cinci copii de la Glodeanu.

La Loredana acasă nu am putut să stăm prea mult pentru că a început o ploaie torenţială şi trebuia să ne grăbim pentru că exista riscul să nu mai putem să ieşim prea uşor cu maşina de pe străduţa plină de noroi. Lore m-a primit la fel de iubitoare ca de fiecare dată, între noi e o legătură de suflet pe care nu o pot exprima în prea multe cuvinte. Ea există încă din prima clipă în care ne-am cunoscut.

Am trecut şi pe la Maria, care a ieşit ciufulită din casă şi cu un zâmbet larg pe buze, fericită că primeşte musafiri neanunţaţi. Aceeaşi fericire am citit-o şi pe chipul lui Marinuş, care se numără şi el printre cei care vor pleca în tabără. Marinuş a semnat pe hârtia care trebuia completată pentru plecarea în tabără ca un doctor, adică a făcut o coadă şmecherească la finalul semnăturii. Acest copil este deosebit. Nu numai pentru că va termina şcoala cu "foarte bine" ci mai ales pentru faptul că are deja maturitatea şi responsabilitatea unui adult. Îşi îngrijeşte fraţii mai mici, aşa cum numai o mamă poate să o facă.

Aşa a fost la Glodeanu, sâmbătă. Am plecat de acolo mult mai fericită decât am fost la prima vizită când am citit în privirile copiilor o tristeţe imensă. Am plecat de la Glodeanu cu gândul că lucrurile merg spre bine, că s-au făcut paşi mici spre o viaţă mai bună, că aceşti copii au ŞANSĂ, au o mare şansă. Ceea ce se întâmplă cu ei e pentru mine cea mai mare bucurie de anul acesta. Pentru că ei sunt o dovada vie că se poate. Se pot face multe dacă fiecare dintre noi am mişca măcar o sprânceană a sufletului nostru pentru a face o faptă bună. Pentru a da o mână de ajutor. Puţin de la fiecare poate să însemne mult, pentru cineva care nu a avut nimic, niciodată. Am plecat de la Glodeanu mulţumindu-i în gând Sfintei Filofteia care a avut grijă de aceste suflete şi le-a ascultat rugăciunile, mai ales că biserica din sat poartă hramul acestei sfinte. Sunt sigură că aceşti copii au primit şi vor primi în continuare ajutor de la Sfântul Nicolae, de la Maica Domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi cei care au ajutat şi vor ajuta în continuare aceşti copii!"

Nicoleta Ţintea