Vestea cea mare

Vă anunțăm cu mare bucurie în suflet că la Glodeanu au început lucrările pentru viitorul centru social, chiar în curtea bisericii din sat. Proiectul a fost realizat cu ajutorul unui domn cu inimă mare din Capitală care a decis să dea o șansă copiilor din Glodeanu. Șansa de-a fi mai bine hrăniți, de-a avea un loc al lor, unde vor putea învăța, citi, se vor putea juca și dezvolta armonios. O șansă pe care puțini o vedeau palpabilă, în urmă cu un an. Cineva nu a încetat însă să spere - părintele Marian Tudor. Iar Sfânta Muceniță Filofteia, care va fi ocrotitoarea acestui centru i-a ascultat rugăciunile. Mai ales că au fost însoțite de cele ale copiilor.

Sponsorul centrului, adică domnul care s-a ocupat de proiect dorește să rămână anonim. Ne rugăm ca milostenia dânsului să fie primită și răsplătită. Începerea lucrărilor a fost posibilă și prin sprijinul și suportul neobosit al unei doamne cu suflet bun, din București.

Le mulțumim și nu-i vom uita pe toți cei care și-au arătat în ultimul an, dragostea și dăruirea față de copiii din Glodeanu. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ascultat rugăciunile!

Căutăm spiriduşi care să-l ajute pe Moş Crăciun să ajungă la Glodeanu

Copiii din Glodeanu i-au scris lui Moş Crăciun. Speră ca anul acesta Moşul să oprească în staţia Cârligu Mare, din Glodeanu. Ar fi primul an în care Moşul ar veni şi la ei, cu adevărat.

Copiii au dorinţe mai mari sau mai mici. Îşi doresc lucruri pe care le-au văzut la televizor sau la colegii lor de clasă, ceva mai înstăriţi dar şi daruri pe care poate Moş Crăciun nu s-ar fi gândit să le aducă copiilor - deodorant sau şampon. Acum Moşului îi va fi mai uşor, pentru că ştie ce visează micuţii.

Părintele din Glodeanu a adunat scrisorile de la copilaşi şi a făcut o listă cu toate dorinţele. Pentru ca dorinţele lor să ajungă mai uşor dorinţele la Polul Nord publicăm aici lista.

Dacă doriţi să fiţi anul acesta Moş Crăciun pentru unul dintre copiii din Glodeanu darurile se pot trimite pe adresa parohiei din Glodeanu:

Preot Tudor Marian, Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea, Judeţul Buzău, Cod 127260

Vă rugăm să specificaţi pe pachet cărui copil îi este destinat cadoul. Rugămintea mare ar fi dacă puteţi să trimiteţi darurile până pe 18 decembrie, pentru ca spiriduşii să aibă timp să le pregătească şi să le pună sub brad.

Pentru alte detalii puteţi să-l sunaţi pe părintele Marian Tudor, telefon 0720.281.634 
Dacă puteți vă rugăm să-l anunțați pe părinte telefonic sau pe mail preotmariantudor@gmail.com pentru cine pregătiți pachetul de Crăciun.

P.S. Avem şi un ajutor de Moş în Moldova. Ramona Boghean este din Piatra-Neamţ. Dacă sunteţi din Moldova şi doriţi să le faceţi de Crăciun o bucurie micuţilor din Glodeanu puteţi să-i scrieţi direct Ramonei pe mail: bogheanramona@yahoo.com

Vă mulţumim!

Lista dorinţelor pentru Moş Crăciun

 

În curând

vă vom da o veste bună...

Zi de toamnă la Glodeanu

Se întâmplă minuni...

Se întâmplă minuni la Glodeanu. Am simțit-o din prima clipă în care i-am cunoscut pe copii. De aproape un an trăiesc într-o continuă mirare. Minunile se întâmplă. Se întâmplă dacă ne rugăm și dacă avem măcar un bob de muștar de credință.

Familia Stancu, adică soții Stancu și cei cinci copii ai lor (Ana, 12 ani, Ramon, 9 ani, Cristina, 7 ani, Cătălin, 3 ani și Alexandru, 10 luni) se vor muta în curând în casă nouă. 

Familia Stancu, aprilie 2011

De fapt vor avea mai mult spațiu prin bunăvoința unei doamne cu suflet mare din București care i-a ajutat financiar să-și ridice încă o căsuță (o cameră și un hol), lângă micuța locuință pe care o aveau. Familia formată din șapte suflete stătea până acum înghesuită în două cămăruțe. Așa i-am găsit noi, la prima vizită pe care le-am făcut-o în luna aprilie. Două cămăruțe curate și îngrijite.

În casa familiei Stancu, aprilie 2011

Familia Stancu, aprilie 2011

Amândoi părinții sunt oameni gospodari așa că noua căsuță s-a ridicat în numai câteva săptămâni. În acest moment încăperea este deja acoperită și urmează să fie tencuită. Mulțumim din inimă pe această cale, doamnei care a ales să sprijine această familie. Dumnezeu să-i multiplice darul și să-i dăruiască bucurii duhovnicești!

Căsuța cea nouă

Ramon îi dă o mână de ajutor lui tati

Cristina inspectează stadiul "lucrărilor" :)

Copiii de abia așteaptă să fie totul gata

Ana, Alexandru și Ramon 

În spate se vede căsuța cea nouă

Jeni, fetiţa care îşi cumpără caietele în rate. "Când n-ai ce să mănânci, pui capul jos şi te culci"

Un articol preluat integral din Jurnalul Național
Autor: Alina Turcitu

Jeni, Flori și Bogdan

"Şi cum, nu poţi să îi ceri doamnei învăţătoare să te împrumute cu un leu, să îţi cumperi şi tu o copertă de carte?”. Linişte. Micuţa Jeni nu zice nimic. Nici nu mai ştiu câte secunde a tăcut aşa, privindu-şi, pe rând, fiecare deget. Într-un târziu ridică ochii, cu obrajii în flăcări. Şopteşte moale: "Nu pot… mi-e ruşine”. Scoate din ghiozdan nişte manuale prăpădite – le soarbe cuvânt cu cuvânt pentru că de acum, din clasa a patra, se pregăteşte ca într-o zi să devină doctor.

Casa în care stă Jeni

Priveşte, însă, cărţile şi se întristează. Nici anul ăsta n-o să aibă bani de coperte, nici de caiete. Îşi trece palma peste manualele zdrenţuite, anume să le netezească. Are o mână mică, de păpuşă, cu o dungă neagră sub unghii, căci astăzi iar a lucrat în grădină, la tanti Ecaterina. Ieri i-a dus plosca, apoi i-a spălat-o bine cu apă curată, căci tanti Ecaterina e bătrână şi cam pretenţioasă. "Îi fac patul, îi mătur, îi duc găleata, dacă nu mai are apă, mă duc să-i aduc, dacă nu mai are pâine, mă duc să-i cumpăr, cam asta fac”, zice fetiţa. E învoială cinstită: Jeni o ajută la treburi prin casă şi bătrâna, în schimb, îi dă să mănânce. Alteori îi spune să doarmă la ea, să-i ţină de urât. Când tanti Ecaterina o pune la masă, Jeni nu se îndură să mănânce tot: jumate înfăşoară într-un şervet şi aduce acasă mamei şi celor doi fraţi. Mama e amnezică şi are mâna dreaptă paralizată de la un accident. Era femeie gospodină până la accidentul de maşină de anul trecut. Acum nu prea îşi mai aminteşte nimic, nu mai poate munci. Jeni o spală, Jeni o piaptănă, o îmbracă şi îi dă cu lingura să mănânce. "Câţi ani aveţi?”, o întrebăm. Se încruntă, încercând să-şi amintească. "Nu ştiu… să am 20?”, murmură. Are, de fapt, 29 de ani. De la accident n-a mai râs niciodată, n-a mai zâmbit. Sunt zile când ar mânca şi pietre: "Ştiu ce e aia răbdat: când n-ai ce să mănânci, pui capul jos şi te culci. Când am o pâine în casă o împart aşa, în trei, şi le-o dau copiilor”. De soţ nu-şi mai aminteşte nimic. Tatăl i-a părăsit pe toţi fără să spună un cuvânt. În primăvară a plecat în Spania şi n-a mai dat nici un semn de viaţă. "Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”. Astăzi suntem la şcoala din Glodeanu, Buzău. Jeni poartă sarafan, n-are bani de uniformă, n-a avut niciodată. E singura fetiţă din clasă fără uniformă. Nu a aruncat niciodată o radieră folosită pe jumătate, un creion rămas prea scurt, o foaie de caiet nefolosită. Întoarce foile scrise pe partea cealaltă şi le scrie mărunt, mărunt, să mai câştige ceva spaţiu. Reciclează tot; într-o vreme mama îi cumpăra în rate caietele de şcoală. "Caietul acesta l-am folosit şi anul trecut la şcoală şi îl mai folosesc şi acum, că are pagini nefolosite”, spune. La joacă a renunţat demult; la şcoală, însă, nu va renunţa niciodată. "Măcar liceul să pot să îl fac. Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”, ne zice şi o îneacă plânsul.

Jeni cu părintele Marian Tudor

Minute întregi a plâns în hohote, cu sughiţuri, în faţa noastră. Nu s-a uitat în jos, n-a dat să fugă – a plâns firesc, privindu-ne drept în ochi. "Mă gândesc cum am fost chinuite de tatăl nostru astă iarnă, eu şi sora mea… ne arunca în zăpadă, ne înjura, ne bătea în tot felul şi nu ne suporta, chiar dacă era tatăl nostru. În loc să ne ajute el, ne ajută alţii. De ce n-a putut el s-o facă? A avut bani să ne crească, dar n-a vrut”.Biblioteca unei fetiţe: o cutie de carton O vezi mică, fragilă, mohorâtă şi te întrebi de unde, oare, îi vine puterea să-şi facă planuri de viitor. "Simplu, cartea e puterea mea”, ne-a şoptit mai târziu, la ea acasă. Birou de scris n-a avut niciodată. De acolo, de pe marginea patului, a citit pe genunchi nenumărate cărţi împrumutate de la bibliotecă. Aşa a şi descoperit-o preotul din sat, Marian Tudor, citind cărţi la bibliotecă. "Într-o zi, doamna bibliotecară mi-a spus că tot timpul vine la ea o fetiţă căreia îi place foarte mult să citească şi care se descurcă greu fiindcă mama a avut un accident de maşină. Am mers imediat la ea şi aşa am descoperit-o pe Jeni”, ne povesteşte preotul. Acasă, fetiţa ne arată biblioteca ei: o cutie de carton unde stau îngrămădite vreo 10 cărţi. E avidă să citească şi şi-ar cumpăra multe cărţi dacă ar avea cu ce. Acolo, în cămara amărâtă cu velinţe ferfeniţă şi pământ ud pe jos, Jeni încă visează că într-o zi, când se va face mare, se va întâmpla o minune şi va avea bani să facă Medicina.

P.S. Mulțumim Alinei Turcitu, de la Jurnalul Național pentru că își dorește s-o salveze pe Jeni. Mulțumim pentru reportajul pe care l-a realizat pentru Observator și pentru materialul pe care l-a scris în Jurnalul Național. Mulțumiri lui Alfred Schupler, cel care a filmat-o pe Jeni și lui Leo Moga, care a montat reportajul difuzat la Antena 1.

Jeni la Observator

Mulțumim

Tuturor celor care au făcut posibil un vis - tabăra de la Tismana. Celor care au plătit prima tabăra a copiilor din Glodeanu. Prima vacanță departe de griji și sărăcie.

Fotografiile pe care le-am primit din tabără nu mai au nevoie de cuvinte. 

Le mulțumim și celor care s-au preocupat ca micuților de la Glodeanu să nu le lipsească nimic în vacanță dar și celor care au avut grijă de ei în tabără, cu așa de multă dragoste.